Din anii de liceu...

Imi aduc aminte si acum cu drag,… prima mea zi de liceu, ah ce vremuri au fost.

Perioada aceea au fost o “aventura” care a inceput acum cinci ani. In ziua in care am urcat in asa zis-ul tren al adolescentei, care ne-a dus pe fiecare in parte, prin anumite locuri in care am cunoscut ce-i binele si raul, am cunoscut primi fiori ai dragostei adolescentine; ne-am intalnit pe drum cu fericirea… fiind intunecata de lacrimi si clipe grele in care am incercat sa ne ridicam, sa mergem mai departe in viata. Pentru ca fiecare dintre noi am stiut ca atunci cand o usa se inchide o alta se deschide.

Multi pe care i-am cunoscut in ani de liceu, mi-au devenit prieteni buni, am ras, ne-am bucurat de timpul petrecut impreuna, pe holurile liceului. Curand liceu se va termina, iar maine… poate multi dintre noi vor uita ca am fost colegi… ca am ras impreuna, am copiat la lucrari in speranta de a lua o nota mare la o materie grea… dar esuand prin simplu fapt ca am fost prinsi; orele in care umpleam foi cu colega de banca, povestind; portretele nevazute nici in ziua de azi de profi`… doamne ce bine mai… aratau :-> ;inimioare, formule, fragmente de melodi, poezii la minut facute, pete de oja, toate au impodobit banca in acei ani.

Acum stau si privesc…. undeva departe se vede… umbra gari, stiu ca acolo in gara aceea trenul se va opri, iar ani de liceu se vor sfarsi. V-om cobora… un roman din viata noastra se va inchide. Iar de acolo fiecare dintre noi va extrage un “bilet”, iar dupa ,se va duce in alta gara in care il asteapta alt tren care il va duce spre alte locuri pline de necunoscut, alte meleaguri…

Lovindu-ne fiecare dintre noi de alte greutati, privind viata cu alti ochii, trecand peste alte urcusuri si coborasuri… si cu toti asa incet vom uita ca mai ieri am fost copiii care fugeau pe coridoarele pusti ale scoli.

O scrisoare,,,

O scrisoare...un fragment

“Iubitul meu,nu-ti fie frica.Nu vorbi.Ramai asa cum esti.Sunt langa tine.Ma simti?Cand te ating pentru ultima oara…vei simti,caldura,dar nu vei sti unde.Poate,va fi pe ochii tai.Cine ar putea sterge aceste moment?Nu are sfarsit,nu vezi?Ce suntem meniti sa facem,am facut.Crede-ma iubitule,am facut-o pentru totdeauna.Si daca iti strica fericirea,nu ezita pentru un moment…sa uiti acesta femeie,care spune acuma…fara nici un regret…adio.”

Ochii inlacrimati,privesc in continuare randurile.Isi aminteste si acum acele ore,grele cand scrise scrisoarea.O gasise intr-o carte.Impachetata frumos in plicul in care il expediase.Cuvinte grele.Amare.Dorea din tot sufletul ca aceea scrioare sa fie tot.Aceea etapa din viata ei sa fie acolo in acele randuri.Iar o data cu expedierea scrisori,sa lase totul acolo.Viitorul sa nu ii mai fie umbrit, nici macar fragmente de amintiri.

Rafturi pline cu carti pana in tavan,o mica masa rotunda avand doua fotolii acoperite cu paturi din casmir de culaore frunzelor toamnei tarzii.Pe masa era o vaza.Isi amintea de vaza aceea,o cumparare special pentru camera aceea.Culorile calde erau bine venite intr-o camera simpla si sobra.Punea flori proaspete in fiecare dimineata.Chiar si biroul era neschimbat.Aceeasi veoza,langa un stilou in suportul sau si o scumiera de abanos.Usile de la terasa fiind deschise.Aerul cald al luni august navali inauntru.Soarele isi strecura razele printre nori mari si albi de pe cer,luminand incamperea,dar nu si chipul ei.

Au trecut ani,de cand nu a mai fost in acel conac.Plecase…dorind sa stearga orice amintire,fragment din ani aceea.Nu reusi.Imagini peste imagini ii apareau mereu…margele,carti de joc,pahare,dantele,rasete stridente,zambete inselatoare,gesturi vulgare,dansururi extravagante,clape de pian dezacordate,ingerii dansand pe tavan,flori,biletele de amor…mult prea multe pentru sufletul ei fragil.Si-a azvarlit inima.Ca un copil care isi arunca jucaria.Gemul vieti nu mai poate fii facut din nou ghem si aruncat din nou in incercarea de a croi alt drum.Nu e chip de asa ceva…ca sa fii prevazator,sa poti privi in fata si sa vezi primejdia.

Cuvinte elegante,asezate pe pagina,oferind o estetica aparte.Se opreste.Gandurile ei se opresc doar un singur cuvant ii mai rasuna in minte “ADIO”.Intrebandu-se daca defapt acela a fost cuvantul care a intamplinat-o de prima data cand a intrat in conac.In ziua aceea cand viata ei din trecut a fost stearsa de chipul lui.Viitorul deschiziandu-se brscu si fara voia ei.Oferindu-i-se o viata noua in care nu spera ca va ajunge niciodata,intr-un paradis…mascat.Iar din momentul in care faceai parte din familie,adevarata fata a oamenilor din inalta societate se arata,fiind mascat cu diplomatie.In spatele scenei era o lume marsava,a minciunilor,inselaciunilor,crimelor ,tradarilor…duhoarea lor incoltindu-te,incercand sa te mituiasca in jocul lor murdar.

Privea in gol.Intrebandu-se oare acela sa fii fost singurul cuvant care l-a auzit de fapt,atunci cand toti au intampinat-o de bun venit,un simplu “adio!”.

Din fundul livezii se starnise un vartej de vant.Trecu nebuneste printre pomii.Revarsandu-le frunzele si se pierdu prin usile deschise in adancul conacului,cutremurand tacerea,nelinstind perdelele,infiorand pustietatea incaperi.

Mana ei flutura prin lumina un gest ca spre departari.