Fiecare dintre noi aude in viata aceste cuvinte: ”Lasa cu timpul ai sa uiti,vei da peste alte greutati si ai sa uiti. Dar stau si ma intreb in care viata am sa uit? Oare in care univers nu-mi voi mai aminti, am vrut sa devin o floare,ele nu au amintiri…
Ele nu isi aduc aminte d parfumul tau si ochii…..ma sfaram si-acuma in cioburi mii si mii. La fel si gandurile mele,care iar se intorc la tine,o data si-nc-o data. De la pamant la Ceruri, pana la soare si-napoi.Si stau si ma tot intreb mereu:cum ai crezut vreodata ca am sa uit pur si simplu..am sa uit de noi?sa uit d tine?....
Nu se poate asa ceva e ca si cum s-ar pierde in uitare,ca mai apoi pustiul sa se asterne peste noi…
Nici macar pe cer nu ar mai fi stele,din care sa mai aprind o zare,nu ar mai fi soare,simpu,doar ploi…lungi si triste.
Tu ai fost ingerul care mi-a dat aripi sa zbor.Am invatat sa cupind in palme a lumii taina a fericiri.Sa fur din soare raze,sa pot pluti printe nori d fericire.Am furat un strop din surasul tau si din privire,sa pot pastra cu mine in timp cand eram fericiti,iubind ca doi copiii.Iar tu spuneai ca am sa te uit...iar eu ma intreb si in ziua d azi in care viata?.....
1 comentarii:
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.
Trimiteți un comentariu