In asfintit, aleele sunt pustii, toate vietatile orasului,s-au adapostit lasand in urma lor doar pasii grabiti si teama de a nu se atinge cu lacrimile cerului.
A inceput ploaia, un fulger a luminat cerul, un tunet a cutremurat pamantul lovind haotic in zari indepartate. Imi pare ca zig-zagul traiectoriei lor prabuseste in apus o constelatie, iar stelele risipite pe pamant vin sa-ti lumineze pasii catre casa mea.....
Sa mergem in ploaie, afara, nu mai vreau sa privesc caderea ploii dincolo de fereastra aburita, vreau sa alergam pe strazi desculti,fara umbrele...
Sa stam si sa ascultam simfonia infinitelor picaturi ce mor lovite de frunzele copacilor...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu